Kill 'em all album [REVIEW]

METALLICA - KILL 'EM ALL

Vă întrebați probabil de ce vreau să scriu despre acest album...de fapt, primul album al celor de la Metallica. Am o pasiune deosebită pentru această muzică și vreau ca și ceilalți oameni să afle mica istorioară din spatele unei din cele mai apreciate formații de thrash metal din lume. De asemenea, vreau ca opinia mea să fie auzită și înțeleasă.

Primul album al celor de la Metallica a apărut în anul 1983 și a fost premiat de Recording Industry Association Of America de 3 ori. Când vine vorba de Metallica este o poveste destul de ciudată, având în vedere că erau 4 tipi care doreau să cânte motherfucking rapid cu influențe din Punk și New Wave of British Heavy Metal (NWOFBHM). Era o premieră pentru că niciodată până acum astfel de subgenuri nu au fost combinate într-o formulă atât de plină de contrast.

Ceea ce face acest album special, pe lângă intensitatea crudă și solo-urile acide, basul excelent și bitt-urile ridicole ale lui Lars, este tonalitatea lui James, al cărei sunet nu va mai răsuna vreodată în culisele afumate și băute. Un exemplu al acestui mix-combo-gen-subgen ar fi chiar primul cântec de pe album, numit Hit The Lights:

Melodia asta o pot rezuma într-un singur cuvânt - intensitate. Simt că acest cântec corespunde cu adevărat unei trupe care-și începe cariera. E ceva care nu poate fi reprodus și efectiv piesa e un fan favour pentru headbanging. Metallica aveau nevoie să impresioneze publicul printr-un mesaj anti-pizdulică (glam), care să ofere ceva nou pentru puștii de la acea vreme. Acei puști aveau nevoie de un exemplu, de niște eroi pentru a supraviețui acelor scene hidoase de Glam din L.A. 

Piesa mea favorită despre aceasta ”calamitate” de album este The Four Horsemen of Apocalypse. Fiecare instrument își are contribuția sa individuală prin acorduri spontane și solo-ul foarte captivant. În această piesă James strălucește cu vocea sa tânără și crudă (thrash growler). Acest cântec reprezintă un potențial ascuns al acestui subgen. Și cu ceva ajutor de la neanea Dave Mustaine(Megadeth).

Un alt lucru ciudat este un solo de bass într-un album care debutează pe scena metalului. Prin acest solo, Cliff inventează un stil de fingăring distinct folosind distorsii ”heavy” și pedală wah-wah. Această tehnică de fingăring l-a ridicat în categoria celor mai basiști de pe această planetă. 

Deci mai pe înțelesul tuturor piesa este o compilație de diferite solo-uri pe care Cliff le-a conceput punându-le cap la cap, ca un solo de bass complet.

Acesta este un exemplu de soloing, compoziție și aranjament ale lui Burton, precum și influențele sale, care includ Geezer Butler(BlackSabbath) și Geddy Lee(Rush).

Și nu pot să închei acest review fară o concluzie și Live Loves cum ar fi Seek And Destroy. Seek And Destroy este ceva care chiar dacă durează aproape 6 minute, poate fi extinsă pâna la 20 de minute. Nu mă credeți? Gooooogle it sau YouTube it (live shit: binge and purge). E unul din acele cântece care rezona foarte puternic având acea epică frază ”Searching... Seek And Destroy” ce este un apel și un raspuns către fani. Era ceva ce îți trebuia foarte mult dacă vroiai să excelezi pe scenă, ceva interacțiune cu fanii tăi.

Concluzie: Kill 'em All a fost mai mult decât, un pas micuț al unui bebeluș, este ceva ce a plasat numele trupei pe toată ”harta”. Au vândut 10 milioane de copii? Nope! Trebuiau să vândă 10 milione? Hell no! Tot ce aveau de făcut e să producă un album care să facă un impact, să trezească gigantul adormit. E ca și cum ai fi pentru prima oara prins de copoi iar amprenta ta trebuie să ajungă pe acea bucată de hârtie.
Poate pentru mulți oameni acest album nu ar fi un "must have" și poate nu toate piesele ar fi "thrash materpiece" dar pentru mine Kill 'em All are un loc special în inima mea.