RELOAD album [REVIEW]

RELOAD

Vă zic de pe acuma... abumul astă îi un dezastru...sincer...Îmi place metal-ul, apreciez atunci când trupele aleg să își schimba direcția muzicală. Metallica a fost în mod constant atacat dur, comentarii negative cu etichete, cum ar fi "sell-out", "mainstream" și "Alternative", după lansarea albumelor Load și ReLoad. Dar în cazul de față  ReLoad este chiar un album așa... să fie acolo.

ȘI MAI NEBUNI...

 De fapt, ReLoad conține piese care au fost destinate inițial să fie lansat pe Load, ca un album în două părți, și este adevărat  acest lucru, ReLoad continuă perfect trendul. Din momentele inițiale a preferatului mulțimii Fuel, piesa de deschidere, este clar pentru ascultător, că Metallica a comis un alt album hardrock. Heavy riff-uri și tobe în stil rock oferă o imagine perfectă prentru piesele ce vor urma. Acestea formează coloana vertebrală a albumului.

Duse sunt vremurile solo-urilor arzătoare la  propriu și la figurat, a versurilor briliante din Master Of Puppets și And Justice For All. Metallica, în schimb, pare să se fi extins pe mai multe tehnici abstracte, cum ar fi cele găsite în Load: The House That Jack Build. Acest lucru este clar demonstrat în piese ca The Memory Reamains, Slither, Where the Wild Things Are, and Low Man’s Lyric.
Hetfield își desfigurează vocea, destul de enervant, în multe cazuri, cum ar fi refrenul din Slither ( " See you crawling " ), creând o impresie de aproape un țiuit. Iar în Where the Wild Things Are cred că are beat când a înregistrat piesa. Ciocănitul la tobe al lui Ulrich este permanent lent cu excepție la Fuel și o parte din Bad Seeds. El este extrem de previzibil, noul sunet adoptat nu-i aduce prea multe beneficii, el suprautilizează în mod clar modelul "Kick-snare-kick-snare" și mai tot timpul se aude slab, deci mă adorme cu tobele lui. Performanța sa este medie.
Performanța lui Kirk aici sunt decente să zicem, dar din nou acest nou sunet adoptat nu îl beneficiează , el este un chitarist de metal, nici o îndoială despre asta, el nu se poate să interpreteze acele solouri melodice, emotionale care sunt frecvente. Pe AJFA, de exemplu, a făcut cântece, cum ar fi "The Shortest Straw", sincer aici strălucește, dar de data aceasta, el nu are suficient spațiu pentru a străluci și unele solo-uri de pe acest album sunt în mod clar subdezvoltate,chiar slabe, puțin memorabile. Jason Newsted, încă se chinue pentru a fi auzit basul, în ciuda producției bune, Defapt Load are un bass cu mult mai bun decât Reload în ciuda faptului că ReLoad sunt cântece care nu au încăput pe Load.
Din punct de vedere al versurilor, Metallica au luat-o pe arătură. Spre deosebire de pierderea controlului asupra tehnologie, cum ar fi în "Blackened", sau de căutarea adevărului în "Eye of the Beholder", versurile prezentate în ReLoad par să nu aibă o semnificație prea interesantă. De exemplu, Fuel, unde niște tipi conduc mașini foarte repede, foarte periculos, un subiect imatur. 
Acest lucru nu ar putea fi de interes pentru tine, dar personal, eu mă simt mult mai bine în asculta muzica bună cu conținut sensibil și semnificativ, să mă regăsesc printre versuri. Pentru mine, o trupa nu este numai un grup de muzicieni talentați, ci un grup de indivizi vigilenți și conștienți. Metallica este cu siguranță capabilă de a fi în această categorie de "metal-semnificative", cu toate acestea ReLoad este o dezamăgire în acest sens. Un BULLSHIT cu câteva excepții:
The Unforgiven II: Este pur și simplu o continuare frumoasă și melodică a originalului. Vocea lui James este puternică, dar liniștitore și plină de emoție. Refrenul puternic amplifică starea de spirit, în contrast cu versurile mult mai liniștite. Tot timpul îmi trec fiori pe șirea spinării când o ascult. Și în același timp în trece prin cap întrebarea dece nu au pus acest cântec pe Load?
The Memory Remains: Un cântec ceva mai popular de pe acest album. Are câteva riff-uri bune, unele cam împrumutate de la alte trupe și mixate puțin. Singurul lucru oribil este acel ”NANANANANA” și din nou acest cântec este dedicat lui Axl Rose. Analizați puțin versurile și o să vedeți de ce.
Din păcate, există unele mai multe materiale de umplutură ascunse aici, "Lyric Low Man", fiind una dintre ele. Este o melodie foarte, foarte repetitivă, fac crize(de râs) când o ascult, precum și faptul că acesta conține unele linii de vioara nu ajută. Iar "Attitude" este un dezastru. ”Where the Wild Things Are”-sameshit. NU RECOMAND

Concluzie: Pentru a încheia, chiar nu îmi place nici un cântec cu excepția celor menționate. Albumul în sine este repetitiv. Fiecare cântec sună similar cu celălat și a fost foarte oribil să stau să îl ascult până la final. Sigur, există unele riff-uri tari, și niște tobe pe acolo dar... Am râs destul ascultând asta.