Ride The Lighting album [REVIEW]

 METALLICA - RIDE THE LIGHTING

Sau cum îmi place mie să îi spun Ride The Fuckin' Lighting!!!
În timp ce primul album al celor de la Mettalica, Kill 'Em All, a fost un pic cam prematur, următorul este mai concret. De fapt, aveau cam două opțiuni. În procesul de compunere a albumului,  Metallica a trebuit să ia o decizie crucială: ori merg pe calea ușoară și continuă să spargă lumini și să sară în foc SAU să devină adevărații călăreți ai metal-ului. Nu vreau să îi dau peste bot Kill 'em All-ului, dar eu consider că fiecare album care urmează trebuie sa fie mai bun sau mai diferit decât predecesorul. SAU a doua opțiune - calea spre progres!

Dacă tot vorbim de progresie, hai să vedem cei cu vocea lui James pe acest album. Păi...Progresion Bitch! Prestațiile vocale sunt mult curate, mult mai intense și cu mai puțin ”urlet” (știți la ce mă refer) cum ar fi Trapped Under Ice. De asemenea, își arată și partea sa mai blândă a vocii, adică în Fade To Black, o voce tânără și energică care mă pune pe gânduri câteodată, dacă cântărețul modern de la Metallica nu este un impostor! 

Riff-urile de chitară sunt impresionante, ritm rapid în cea mai mare parte și în întregime umplut cu o compoziție genială. Cum ar fi cel din Creeping Death, al naibii de catchy de-l fredonezi câteva zile.
Solo-urile lui Kirk sunt rapide și furioase, plus foarte bine construite cu adiții de distorsie wah-wah și ceva influențe din blues. Deși uneori, solo-urile pentatonice ale lui Hammett nu prea se potrivesc cu tonul muzicii, nu am avut o prea mare problemă cu asta.

Lars Ulrich

Lars reușește din nou să facă o treabă bună livrând tempouri rapide și cantități considerabile de complexitate, dar ceva e cam șubred, double bass-ul de exemplu, în Fight Fire With Fire. Ok, deci cu double bass-ul este o joacă de copil, dacă vorbești de Lombardo sau Menza sau Benante. Dar la naiba, sună destul de bine, însă majoritatea timpului cam lipsește!

Și să nu uităm de Cliff, care, ce să mai zic, el e lead guitarist-ul la piesa For Whom The Cloaptilii Tools
iar în Call Of Ktulu e... priceless. Dar baiețăi șâ fetițe, nu am vorbit despre cântece, n-am vorbit despre miez. Aici avem di tăti, versuri despre anti-razboi, arme nucleare, suicid, înec etc.

Fight Fire With Fire - un intro acustic foarte puternic, foarte liniștit, până auzi riff-ul, iar liniștea crapă o dată cu capul tău.

Ride the Lightning - moarte în scaun electric. Linia de bas mă face să mă gândesc la fulger, iar tobele sunt ca tunetul (nu știu de ce, dar îmi place să ascult piesa când plouă) PARANOIA!

For Whom The Bell Tools - probabil preferatul meu de pe întreg albumul, un cântec anti-război, un tempo mult mai lent decât primele două, dar fără un solo (lazyass Kirk).

Fade to Black - începe cu o linie acustică și apoi un solo interpretat de Kirk. Pornește foarte lent și moale, continuând în partea a doua totul devine mai repede. Capodopera albumului, despre sinucidere surprinde perfect sentimentele cuiva în actul de comiterea.

Trapped Under Ice & Escape - nu sunt piese rele, dar dacă stai să le compari cu celelalte de pe album... dar stai de ce mă rog trebuie să le compari?

Creeping Death - probabil cel mai tehnic solo compus vreodată de Kirk, cele mai catchy versuri de pe album, cel mai brutal riff etc. Ce să mai zic DIE moutherfucker DIE!




The Call of Ktulu  - este cea mai lunga piesa și în același timp are un feeling înfiorător la început, un instrumental extraordinar, poate la fel de bun ca și Orion!

Concluzie: În numai un an trupa a explorat teren nou fără a abandona rădăcinile sale și a mers mai departe decât orice alta trupa de același gen, în aceeași perioada de timp. "Ride the Lightning" este un album foarte întunecat și intens în acest gen. Arată cât de bine această trupă sa maturizat de la prima lor lansare.